Avizarea Cabinetelor Medicale
Forme de exercitare a profesiei
Conform OG nr. 124/1998, republicată, privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, cabinetul medical este unitatea cu sau fără personalitate juridică, furnizoare de servicii publice, de stat sau private, de asistenţă medicală umană preventivă, curativă, de recuperare şi de urgenţă.
Profesia de medic, ca profesie liberala, poate fi exercitata in cadrul cabinetului medical in una dintre urmatoarele forme:
- Cabinet medical individual
Îşi exercită profesia medicul titular, care poate avea ca salariaţi ori colaboratori medici sau orice altă categorie de personal. - Cabinete medicale grupate
Mai multe cabinete individuale, care şi-au creat facilităţi economice comune, dar care îşi păstrează individualitatea în relaţiile cu terţii
- Cabinete medicale asociate
Mai multe cabinete care s-au asociat, în scopul exercitării în comun a activităţii si al asigurării accesului pacienţilor la servicii medicale complete. Medicii titulari ai unor cabinete asociate îşi păstreaza drepturile şi responsabilităţile individuale - Societate civilă medicală
Constituită din doi sau mai mulţi medici asociaţi, poate avea ca salariaţi ori colaboratori medici sau orice altă categorie de personal.
Potrivit aceluiasi act normativ, cabinetele medicale se pot înfiinţa şi funcţiona potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
a) obiectul de activitate să fie unic – servicii de asistenţă medicală umană sau obiect principal de activitate: servicii de asistenţă medicală şi, după caz, obiect secundar: servicii publice conexe actului medical, alte activităţi referitoare la sănătatea umană şi/sau învăţământ, cercetare, dezvoltare în domeniul medical;
b) administratorul sau cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului de administraţie să fie medici membri ai Colegiului Medicilor din România sau ai Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
De asemenea, Cabinetele medicale se pot înfiinţa potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
a) să aibă ca scop şi obiective furnizarea de servicii de asistenţă medicală umană;
b) preşedintele sau cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului director să fie medici membri ai Colegiului Medicilor din România sau ai Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
Pentru avizarea cabinetelor fără personalitate juridică:
- Cererea reprezentantului legal al cabinetului medical – (fişier editabil; pentru a salva, daţi click dreapta şi alegeţi Save Target As sau Save Link As…);
- copie de pe autorizația sanitară de funcționare;
- dovada deținerii legale a spațiului în care urmează să funcționeze cabinetul/cabinetele medicale;
- schița spațiului
- regulamentul de organizare și funcționare al cabinetului medical;
- fișele de atribuții ale posturilor pentru medicii angajați, dacă este cazul sau contractele de prestări servicii încheiate cu medicii colaboratori;
- programul de lucru al cabinetului medical;
- taxa de avizare;
- pentru cabinetele grupate sau asociate este necesară convenția de grupare sau asociere, după caz;
- raportul favorabil privind îndeplinirea condițiilor de dotare minimă pe specialitățile furnizate, în conformitate cu prevederile Ordinului MS nr. 1670/ 2025.
Pentru avizarea cabinetelor înființate în baza Legii nr. 31/ 1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare:
- Cererea reprezentantului legal al cabinetului medical – (fişier editabil; pentru a salva, daţi click dreapta şi alegeţi Save Target As sau Save Link As…);
- copie de pe autorizația sanitară de funcționare;
- certificatul de înregistrare la registrul comerțului cu consemnarea codului CAEN;
- certificatul constatator cu consemnarea punctului de lucru / sediul lucrativ al cabinetului medical;
- actul constitutiv al societății din care să rezulte obiectul de activitate conform OG nr. 124/ 1998, republicată;
- declarația reprezentantului legal al unității prin care se obligă să respecte independența profesională a medicilor și să angajeze numai personal medico-sanitar autorizat;
- dovada deținerii legale a spațiului în care urmează să funcționeze cabinetul/cabinetele medicale;
- schița spațiului;
- regulamentul de organizare și funcționare al cabinetului medical;
- fișele de atribuții ale posturilor pentru medicii angajați, dacă este cazul sau contractele de prestări servicii încheiate cu medicii colaboratori;
- programul de lucru al cabinetului medical;
- taxa de avizare;
- raportul favorabil privind îndeplinirea condițiilor de dotare minimă pe specialitățile furnizate, în conformitate cu prevederile Ordinului MS nr. 1670/ 2025.
Suplimentar, în cazul particular al următoarelor tipuri de cabinete, se vor depune:
- în cazul cabinetelor de medicină sportivă organizate conform art.6 lit. c) din Legea nr. 321/2007 în cadrul structurilor sportive, organizațiilor sportive naționale și instituțiilor publice cu atribuții în sport este necesar documentul statutar al instituției sportive/cu atribuții în sport în care sunt prevăzute și serviciile de medicină sportivă;
- în cazul cabinetelor de radioterapie, radiologie medicală și stomatologică este necesară și autorizatia de securitate radiologică emisă în baza Legii nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucreare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru avizarea cabinetele înființate în cadrul asociațiilor și fundațiilor constituite conform Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, cu modificările și completările ulterioare:
- Cererea reprezentantului legal al cabinetului medical – (fişier editabil; pentru a salva, daţi click dreapta şi alegeţi Save Target As sau Save Link As…);
- copie de pe autorizația sanitară de funcționare;
- dovada dobândirii personalității juridice, precum certificatul de înregistrare în registrul persoanelor juridice / hotărârea judecătorească de înființare;
- statutul asociației sau fundației în care sunt prevăzute serviciile medicale care urmează a fi furnizate;
- hotărârea statutară a reprezentantului legal al cabinetului medical privind înființarea unuia sau mai multor cabinete medicale;
- declarația reprezentantului legal al unității prin care se obligă să respecte independența profesională a medicilor și să angajeze numai personal medico-sanitar autorizat;
- dovada deținerii legale a spațiului în care urmează să funcționeze cabinetul/cabinetele medicale;
- schița spațiului;
- regulamentul de organizare și funcționare al cabinetului medical;
- fișele de atribuții ale posturilor pentru medicii angajați, dacă este cazul sau contractele de prestări servicii încheiate cu medicii colaboratori;
- programul de lucru al cabinetului medical;
- taxa de avizare;
- raportul favorabil privind îndeplinirea condițiilor de dotare minimă pe specialitățile furnizate, în conformitate cu prevederile Ordinului MS nr. 1670/ 2025.
• 500 lei – în cazul cabinetelor medicale individuale
• 500 lei taxa dosar + 300 lei / specialiatea avizată – PENTRU CABINETELE CU MAXIM 5 SPECIALITĂȚI AVIZATE
• 1.000 lei taxa dosar + 300 lei/ specialiatea avizată – PENTRU CABINETELE CU MAI MULT DE 5 SPECIALITĂȚI AVIZATE
• 2.000 lei taxa dosar + 300 lei/ specialiatea avizată – PENTRU UNITĂȚILE SANITARE CU PATURI
În cazul modificării numărului de specialități, se va achita doar diferența de taxă dintre categoriile mai sus-menționate.
În cazul modificării administratorului – medic, taxa de reavizare este de 50% din cuantumul taxei de avizare.
Taxele se pot achita la sediul Colegiului Medicilor Cluj, în numera sau cu cardul bancar. Alternativ, taxele pot fi achitate și prin virament bancar:
Date fiscale: Colegiul Medicilor Cluj
Cod Fiscal: 9799972
Cont BCR: RO08 RNCB 0106 0266 0476 0001
Cont Banca Transilvania: RO10 BTRL 0130 1205 K893 63XX
